Cum să decorezi camera celor mici

Familiile cu copii ştiu cât e de important ca cei mici să aibă camera proprie în care să îşi desfăşoare activităţile şi să-şi dezvolte pasiunile. Mediul înconjurător este unul dintre factorii cu cel mai mare impact asupra educaţiei şi dezvoltării copiilor. La o vârstă fragedă, ei au o capacitate uimitoare de a absorbi informaţiile din jur şi din mediul în care trăiesc, motiv pentru care, detaliile vizuale şi auditive din spaţiul lor personal au o deosebită importanţă în ceea ce priveşte dezvoltarea memoriei şi a imaginaţiei.

Decorarea camerei celor mici este o etapă esenţială în orice familie, căci spaţiul, lumina, căldura, paleta de culori, mobilierul, precum şi utilitatea şi poziţionarea lucrurilor din jurul lor determină o creştere şi o dezvoltare armonioasă. Venim în întâmpinarea ta cu câteva sfaturi utile pentru decorarea camerei celor mici:

  1. Alege un decor simplu, care să nu obosească ochii, dar care să îi ofere suficient loc de joacă, spaţiu de lucru, loc de dormit şi mai mult spaţiu de depozitare pentru jucării, cărţi, caiete, haine. În plus, ai grijă ca încăperea să fie mereu bine aerisită şi luminoasă, frumos aranjată din punct de vedere estetic şi cu un mobilier ales în funcţie de nevoile copilului tău.
  2. Ai grijă ca cel mic să aibă suficient spaţiu de joacă indiferent de locul în care alegi să poziţionezi patul. Noi îţi recomandăm să foloseşti un pat rabatabil, cu o structură uşoară, lipit de unul dintre pereţi, fără posibilitatea de a fi manevrat de către micuţ. Pentru o cameră cu 2 sau mai mulţi copii, soluţia ar fi alegerea unor paturi suprapuse cu dimensiuni de 90-200 cm., cu scări, trepte sau bare laterale, astfel încât să le permită celor mici desfăşurarea unei palete cât mai largi de activităţi. 
  3. Ai grija ca locul de joacă să fie poziţionat în centrul camerei, pentru ca aceasta să pară mai aerisită şi ordonată, chiar dacă, de cele mai multe ori, multe jucării vor sta aruncate pe jos. Chiar şi aşa, obiectele sale preferate ar trebui strânse şi depozitate în cutii şi ulterior într-un dulap destinat jucăriilor, la care să aibă acces cu uşurinţă.
  4. Ţine cont de faptul că biroul de teme trebuie să fie poziţionat astfel încât lumina să vină din stânga, să aibă în dotare sertare pentru cărţi, rechizite şcolare şi suficient spaţiu atât pentru calculator, cât şi pentru caiete. 
  5. Încearcă pe cât posibil să îl implici şi pe cel mic în tot procesul de amenajare a camerei sale şi să ţii cont şi de dorinţele lui, fiindcă poate avea o viziune diferită de a voastră şi poate alte aşteptări. Lasă-l să-şi expună propriile argumente în ceea ce priveşte decorarea spaţiului său personal şi ajută-l să-şi creeze un mediu în care să se simtă cât mai confortabil. Cu siguranţă îţi va fi recunoscător şi va fi mult mai entuziasmat şi fericit.

Apartamentele noi de vânzare din Valea Lupului Iaşi îţi permit amenajarea camerelor după bunul plac şi utilizarea creativităţii fără limite. Cel mic se poate bucura de o încăpere plină de viaţă şi culoare, iar voi vă puteţi bucura de o locuinţă aşa cum aţi visat, departe de agitaţia urbană. Detaliile chiar fac diferenţa. 

Play Video