Condiţiile pentru programul Prima Casă

Condiţiile pentru programul Prima Casă

Achiziţionarea apartamentelor noi din Valea Lupului Iaşi se poate face acum uşor prin intermediul programului Prima Casă. Cu siguranţă cu toţii am auzit de acest program de creditare, la care numeroși tineri apelează cu încredere pentru a obţine locuinţa mult visată. Marele avantaj oferit de acest program este legat de avansul de bani cu mult mai mic decât în cazul unui credit imobiliar. Procentul de 5% necesar pentru programul Prima Casă este mai puţin împovărător decât cel de 15-25% ce se cere în situaţia creditelor imobiliare obișnuite. Alt avantaj major este reprezentat de taxele notariale suportate de cumpărător, care sunt cu 30% mai mici faţă de taxelor altor programe, iar onorariul de autentificare al contractului de credit nu se plăteşte.

Banca Naţională a României a adoptat în luna octombrie 2018 noi reguli de creditare ce s-au aplicat începând cu data de 1 ianuarie 2019 şi au rămas neschimbate de atunci. Astfel, atât timp cât data solicitării la bancă s-a făcut înainte de 1 ianuarie 2019, se aplică reglementarea stabilită în anul 2018, iar de o importanţă majoră este data depunerii dosarului şi nu ziua în care se acordă creditul. Actele necesare pentru înscrierea în acest program sunt:

Condiţiile pentru programul Prima Casă sunt:

Dacă visezi să ai un cămin propriu, de care să te poţi bucura la sfârşitul unei zile aglomerate împreună cu cei dragi şi care să-ţi ofere sentimentul de „acasă”, apartamentele de vânzare din Valea Lupului sunt perfecte în acest sens. Nu doar că îţi asigură tot confortul de care ai nevoie, ci şi o comunitate prietenoasă şi deschisă, dornică i să te alături. 

Fii cu un pas mai aproape de locuința mult dorită completând formularul de aici sau sunând la numărul de telefon: 0748 800 200.